"...sa accepti fericirea atunci si acolo unde vine - atat pe cea marunta, cat si cea imensa...
...cand accepti fericirea care vine la tine si care apoi pleaca din nou, accepti de asemenea si gravitatea ca facand parte din viata...
...deschizand usa catre tristetea care vine la voi, in timp, va veti da seama ca este o fericire care ramane..."
(Bert Hellinger)

Cum am ajuns psihoterapeut

Acest articol a fost inspirat de o conversatie pe care am avut-o cu o prietena legata de meseria de psihoterapeut. M-am simtit inspirata sa va povestesc un pic din demersul meu si din ceea ce ma face sa aleg zilnic sa practic aceasta meserie.

Ar fi frumos sa spun ca intotdeauna am visat “sa fac oamenii bine, sa ii vindec”. Ei bine, nu a fost asa. Prima data cand am auzit de psihologie a fost pe cand aveam 12 sau 13 ani si o verisoara de-a mea, proaspat absolventa de medicina mi-a povestit ca daca ar fi fost posibil sa aleaga, ar fi ales psihologia si nu medicina. A sunat pentru mine ca un lucru interesant, avand in vedere ca toti cei din familie imi spuneau ca eu voi face medicina. Si iata, ca peste 4 ani, cand a fost sa aleg pentru ce facultate sa ma pregatesc si sa dau admitere, am ales psihologia. Parintii mei nu au inteles bine ce voi iesi de acolo, ce-i drept in 1997, cand am  inceput pregatirea pentru admitere, nu se stia ce-i cu meseria asta, doar ce se vedea prin filme: stai si ii asculti pe oameni, de ajungi sa adormi de plictiseala, eventual le mai dai si cateva sfaturi pe acolo.

Cand am intrat la facultate stiam ca voi lucra dupa absolvire intr-un spital. Nu stiam ce ar fi trebuit sa fac, ci unde voi ajunge.

Totul s-a schimbat in facultate, cand, din primul an, am avut sansa sa am contact cu Psihoterapia Experientiala. Grupurile de psihoterapie si sedintele individuale m-au ajutat enorm in dezvoltarea mea ca om. De la o persoana timida si tematoare, am ajuns sa imi spun punctul de vedere fara teama. Mai vad licarirea timiditatii, dar nu ma mai impiedica. Am invatat cum sa am grija de mine, cum sa ma dezvolt si sa pun limite, adica sa pot spune “NU” (cat de greu au fost primele nu-uri, dar parea aproape imposibil sa fac fata apoi celor care s-au lovit de acel NU) si multe altele care acum nu mai imi vin in minte.

In paralel cu facultatea a fost si practica in spitale. Si aici am avut noroc cu oameni deschisi, care stiau ca merita sa ii ajuti pe cei mai tineri. Din pacate, la inceptul anilor 2000 nu exista voluntariatul. Doar sansa ca cineva sa te lase sa inveti pe langa el.

La terminarea facultatii am intrat in formare. Da, tot Psihoterapie Experientiala. A fost prima mea dragoste in materie de psihoterapie. S-a potrivit sufletului meu. Fiind un pic inclinata spre arta (una dintre directiile profesionale pe care as fi dorit sa le urmez a fost istoria artei), in special spre cele plastice, spre a asculta oamenii si a fi aproape emotional de ei.

Nu am mai ajuns sa lucrez in spital, ci am inceput sa lucrez in particular, ulterior deschizandu-mi propriul cabinet.

Apoi au urmat si alte formari, in analiza reichiana (din pacate neterminata), constelatii familiale, psihologie clinica, multe workshopuri de formare profesionala, si acum, cea mai recenta dragoste - Psihoterapia Centrata pe Emotii (Emotionally Focus Therapy - EFT) care este o psihoterapie dedicata cuplurilor.

Dupa cum vezi, formarea in psihoterapie nu se termina niciodata, cum nici placerea mea de a invata lucruri noi, de actualitate si utile. Si sunt sigura ca vor urma si altele, ca nu imi voi termina niciodata desavarsirea ca profesionist si ca om!

Si acum, revin la inceput. Curiozitatea m-a facut sa aleg psihologia, inima m-a indemnat spre psihoterapie, dar ceea ce ma face sa raman la decizia de fi in continuare psihoterapeut este o nevoie pur personala: imi doresc sa traiesc intr-o lume mai buna, in care fiecare om sa fie mai bine, poate si mai fericit, in care, la un moment dat, sa se renunte la violenta si ura. Si cred ca toate acestea vor fi posibile daca fiecare persoana invata sa isi transforme viata, sa renunte la ceea ce cara ca un bagaj negativ in viata sa si sa invete sa iubeasca si sa pretuiasca, atat pe sine, cat si ceea ce este in jurul sau. Si astfel, rolul meu este cel de insotitor temporar de drum in viata clientilor mei. Le multumesc pentru increderea si sansa care mi-o ofera.

Dupa mai bine de 10 ani de lucru in acest domeniu, dupa sutele de sedinte de psihoterapie pe care le-am sustinut, zecile de grupuri pe care le-am coordonat, conferintele la care am tinut workshopuri, evenimentele in cadrul carora am fost invitata sa vorbesc, pot spune ca drumul meu, nu este cel care am crezut ca va fi, ci cel care a devenit!

Pentru programari puteti suna la numarul de telefon: 0728.47.15.06.

webdesign by publiciton.ro