Cat tinem bebelusul in brate?

Aceasta întrebare "Cat tinem bebelusul in brate?" o aud adesea de la viitorii parinti sau cei care au bebelusi.
Parerile pe aceasta tema sunt impartite. Vechile abordari vorbesc despre rasfatul bebelusului, despre cum ii va manipula apoi pe parinti, despre cum vor "sta dupa fusta mamei", ca “vor dori doar in brate” etc. Si da, daca alegem sa intelegem gesturile bebelusului din aceasta perspectiva pare ca ar avea dreptate aceasta abordare.
Dar, perspectiva pe care as dori sa o vedeti este aceea a conectarii emotionale si fizice, mai stiintific numita atasament.
Incercati sa va uitati la bebelusi ca la niste mici persoane care vin pe lumea aceasta cu o nevoie simpla, frumoasa, pura. Aceasta nevoie este iubirea. Modul in care ei stiu sa ofere si sa primeasca iubire este prin relatia cu persoanele care au grija de el. Iar aceasta relatie, la inceputul vietii se face prin atingere, prin miros, prin caldura. Si cum pot simti toate acestea daca nu prin a fi tinuti in brate!
Gabor Mate si spune ca bebelusul isi creaza conectare prin atingere, iar modul in care va invata sa isi inteleaga si sa isi regleze intensitatea emotionala va fi prin relatie cu parintii sai.
Spre exemplu, un bebelus care este lasat sa adoarma singur, initial fiind lasat sa planga, ca mai apoi acesta sa adoarma singur, surprinzator sau nu fara a plange este, de fapt, un bebelus care are deja o trauma. Pare incredibil, dar faptul ca adoarme repede este un mod de a face fata tumultului interior, al singuratatii si a incapacitatii de a se autocalma. La adulti, aceasta modalitate de "reglare emotionala" o vedem in depresie - "prefer sa dorm decat sa fac fata vietii".

Cel mai explicit experiment pe aceasta tema, a perturbarii reglarii emotionale, este cel al "fetei impietrite" ("still face"). In acest experiment se arata cum bebelusul are nevoie de mama sa si de raspunsul din partea ei pentru a putea ramane in zona de echilibru emotional. In momentul in care mama nu raspunde, bebelusul initial incearca sa inteleaga ce se intampla, apoi devine agitat si incearca sa ii atraga atentia, urmatorul pas fiind teama si plansul, iar la final aparand acea "prabusire in interior" si blocare emotionala. Pentru unele persoane poate parea ca "uite, s-a calmat!" , dar, real, daca ne uitam la fata bebelusului acesta este nonexpresiva, iar privirea este pierduta in gol.

Si revenim la intrebare: cat sa il tin in brate?
Raspunsul meu este cat puteti de mult, pentru ca nu va fi niciodata prea mult!
Stiu ca este greu, ca, uneori, corpurile (al mamei sau al tatalui) au limite - dureri de spate, de brate, de picioare etc. Uneori sunt ore in sir in care cel mic are nevoie de voi, cand nu se poate calma, cand nu stie cum sa se calmeze si sa adoarma. Cand are nevoie sa stea parca la nesfarsit la san, sau sa faceti mii de pasi cu el in brate. Toate acestea sunt atat de istovitoare pentru parinti si, uneori, au nevoie sa spuna si ei stop.
Si au dreptate si ei!
Si parca apare un impas: nevoia cui o ascult?
A bebelusului sau a parintelui?
Ei bine, daca se poate si ambii parinti sunt prezenti, acestia pot face cu schimbul pentru a evita sa fie epuizati in acelasi moment.
De asemenea, pentru ca parintele sa poate avea grija de bebelus, mai ales in primele saptamani de la nastere, si acesta are nevoie de mult sprijin la randul sau.
Imi place foarte mult metafora folosita de Kent Hoffman (Cercul Sigurantei), aceea cu mainile: parintele are mainile ca suport pentru copil, oferindu-i in acelasi timp siguranta, protectie, dar si libertate. Ei bine, la randul sau, si parintele are nevoie de aceste maini din partea celor din jurul sau, acel asa zis trib personal (Simona Herb), care sa il ajute in momentele grele. Pot fi membrii din familie, prieteni, vecini, oricine dispus si disponibil.
Din pacate, in ultimii ani tendinta noastra ca societate s-a dus spre izolarea parintilor cu copii mici. Dar, in realitate, nevoia cea mai mare este de a fi impreuna cu familia largita, iar aceasta sa ofere suportul de care au nevoie proaspetii parinti.
Asadar, a tine un bebelus in brate este extrem de important pentru a il ajuta sa se dezvolte corect si sanatos, atat din punct de vedere fizic, dar mai ales emotional.