"...sa accepti fericirea atunci si acolo unde vine - atat pe cea marunta, cat si cea imensa...
...cand accepti fericirea care vine la tine si care apoi pleaca din nou, accepti de asemenea si gravitatea ca facand parte din viata...
...deschizand usa catre tristetea care vine la voi, in timp, va veti da seama ca este o fericire care ramane..."
(Bert Hellinger)

Despre doliu si importanta sa

psiholog Roxana Alina Olaru
Doliul

Cand va ganditi la doliu va duceti cu gandul la faptul ca trebuie sa va imbracati in negru, sa aveti o atitudine sobra si sa va axati pe riturile bisericesti. Cu toate acestea, doliul este un proces psihologic extrem de important pentru sanatatea voastra psihica. Adesea, in societatea moderna, devine un subiect tabu ce trebuie inlaturat, uitat si parcurs cat mai repede cu putinta, in cateva zile.

Totusi, a pierde pe cineva drag sau ceva care pretuiti este extrem de dureros. Puteti sa simtiti foarte multe emotii si sa credeti ca tristetea, durerea si disperarea nu vor pleca niciodata. Toate acestea sunt normale pentru procesul de doliu fiindca este un raspuns natural la pierdere, fiind vorba de suferinta emotionala pe care o simtiti atunci cand pierdeti pe cineva sau ceva drag.

Nu doar pierderea unei persoane iubite poate determina aparitia procesului de doliu, ci si urmatoarele evenimente:

  • divortul sau ruperea relatiei de cuplu

  • imbolnavirea (pierderea propriei sanatati)

  • pierderea slujbei

  • pierderea stabilitatii financiare

  • pierderea unei sarcini

  • pierderea animalului de companie

  • pierderea unui vis important

  • imbolnavirea unei persoane dragi

  • pierderea unei prietenii

  • pierderea sentimentului de siguranta in urma unei traume

Intensitatea cu care este trait doliul este determinata de importanta evenimentului. In unele cazuri si piederile minore pot duce spre doliu (schimbarea domiciliului, absolvirea scolii, schimbul locului de munca, pensionarea etc).

Doliul este trait de fiecare diferit, fiind determinat de mai multi factori, precum tipul de personalitate si sistemul propriu de adaptare, experienta de viata, propriile credinte si tipul pierderii. Durata procesului de doliu nu este ceva standard, el necesita timp si se produce treptat. In general dureaza in jur de 6 luni, dar poate merge spre 1 an. Daca aceasta perioada este depasita putem vorbi despre instalarea depresiei.

Multi oameni cred ca daca ignora ceea ce simt, in special durerea, aceasta va disparea. Aceasta credinta este complet falsa deoarece durerea va ramane si se va agrava in timp, complicand si amanand procesul de vindecare. A plange este una dintre cele mai sanatoase atitudini pe care o puteti adopta pentru a lasa durerea sa se consume. Persoanele puternice isi permit sa planga fara a isi face griji de ce ar putea gandi si face cei din jur. Nu este un semn de slabiciune, ci de putere si incredere in propria persoana. Totusi, exista si persoane care nu isi permit sa planga, dar acest lucru nu inseamna ca ele nu sufera, ci doar ca isi exprima durerea prin alte modalitati.

Etapele procesului de doliu sunt:

  • socul: in aceasta etapa apare refuzul acceptarii situatiei traumatice

  • constientizarea pierderii: este momentul in care persoana in cauza trebuie sa faca fata pierderii

  • perioada de depresie: trairea efectiva a pierderii

  • acceptarea pierderii: in aceasta perioada pierderea incepe sa fie acceptata

  • reorientarea spre viata: incepand cu aceasta etapa persoana in cauza se reintoarce spre propria viata

Dupa cum spuneam mai sus, modalitatea in care fiecare persoana traieste pierderea este unica. Totusi, exista anumite simptome comune majoritatii oamenilor. In primele etape sunt normale cam toate tipuri de emotii si sentimente, precum senzatia ca innebuniti, de parca traiti intr-un cosmar sau sa va pierdeti credinta. Alte emotii comune mai sunt: socul si negarea, tristetea, vina, furia, frica (inclusiv atacuri de panica) si simptome fiziologice (cum sunt ametelile, oboseala, scaderea imunitatii, pierderea sau luarea in greutate, dureri fara a fi bolnavi, insomnii). Daca doriti sa aflati mai multe despre cum este trait doliul la nivel emotional va invit sa cititi articolul: Cum traim doliul

Cu timpul aceste emotii incep sa se diminueze si veti incepe sa acceptati mai usor pierderea. Daca nu va simtiti mai bine o data cu trecerea timpul sau durerea devine mai puternica este necesar sa cereti ajutor, deoarece tot ce este posibil sa fi aparut depresia. Daca ignorati aceasta situatie starea dvs de sanatate se va deteriora atat din punct de vedere emotional, cat si fizic, in cazuri extreme ducand spre suicid. Cu ajutorul psihoterapiei veti reusi sa intelegeti mai bine procesul prin care treceti, sa va regasiti forta si sa incepeti sa va reorientati spre propria viata. Este o obisnuinta in Romania sa se considere ca trebuie sa faci fata singur, sa nu ceri ajutor. Cu toate acestea, a apela la ajutorul unui psihoterapeut iti va usura drumul spre insanatosire.

Pentru programari puteti suna la numarul de telefon: 0728.47.15.06.

webdesign by publiciton.ro