Relatia de atasament dintre mama si copil

Prima relatie de atasament din viata unui copil este aceea cu mama sa. Aceasta legatura va functiona ca un prototip pentru urmatoarele relatii care vor urma si determina modul in care se va structura la nivel psihologic pattern-urile de atasament si de relationare.
Acest tip de relatie are o componenta puternic instinctuala care depaseste bariera vointei. Mama si copilul se cauta unul pe celalalt instinctiv chiar imediat dupa nastere cand bebelusul reuseste sa ajunga singur la sanul mamei. Aceasta legatura este ca un fluviu de emotii ce nu se opreste si care se revarsa dinspre mama spre copil, ajutandu-l astfel pe copil sa invete ce este iubirea. In aceste momente se pune temelia a ce va fi copilul din punct de vedere emotional, psihologic si a identitatii ca fiinta umana.

Daca relatia cu mama sa a fost una pozitiva, hranitoare atunci va avea incredere in a initia si sustine relatiile la varsta adulta. In schimb, daca relatia cu mama a fost tulburata si precara adultul de mai tarziu va fi temator si ii va fi extrem de dificil sa stea intr-o relatie.

In primii ani de viata copilul este ca o extensie a mamei, a trairilor sale emotionale, constiente sau inconstiete, de suprafata sau foarte profunde. Din aceasta cauza copiii sunt agitati atunci cand mama este suparata si ingrijorata si sunt linistiti si veseli cand ea se simte bine. In psihoterapie spunem ca ei, copiii, sunt oglinda mamei si ca este necesar ca mama sa aiba grija de ea in primul rand pentru a reusi sa isi linisteasca apoi si puiutul.

In momentul in care mama, prin experienta ei de viata, nu reuseste sa se apropie de copilul ei, chiar daca constient isi doreste asta, va determina o reactie de insecuritate si teama din partea copilului ei. Cu cat il va tine la distanta, cu atat acesta va simti nevoia sa isi determine mama sa il iubeasca si sa stea cu el. Cu cat refuzul si respingerea sunt mai puternice cu atat mai tare copilul se va agata de mama si nu va fi capabil sa stea fara ea, va dori sa stea numai la ea in brate si ii va fi frica de cei din jur. 

Cu toate acestea, din fericire, copii au propria dorinta de a supravietui, independenta de cea a mamei. Daca mama se va retrage din relatia cu ei, acestia vor fi nevoiti sa invete sa isi stranga propriile forte si sa se indrepte spre o alta relatie care ii va ajuta sa supravietuiasca, spre exemplu cea cu tatal, cu bunicii sau fratii.

Relatia de atasament dintre o mama si fiica ei este cea mai apropiata relatie de atasament. O mama isi va intelege cel mai bine fiica, va putea sa empatizeze usor cu ea deoarece si ea este la fel ca ea. Relatia de simbioza dintre o mama si o fiica este greu de rupt. Prin mama sa fiica va invata cum sa fie femeie. Daca mamei ii este usor cu propria identitate sexuala, atunci si fiicei ii va fi mai usor, daca, in schimb, aceasta are dificultati, atunci si fiica va avea.

Relatia de atasament dintre o mama si baiatul sau este diferita de cea cu fiica sa. Pentru o mama este dificil sa inteleaga cum sunt baietii si adesea exista tendinta de a incerca sa ii educe pe baieti ca si cum ar fi fetite, sa le anuleze masculinitatea. Acest lucru este si mai evident in cazul mamelor care nu si-au integrat pe deplin relatia cu propriul tata si care ajung sa nu ii respecte pe barbati pentru ceea ce sunt.
Tendinta este de a le discredita autoritatea si influenta, ajungand ca baiatul sa se rusineze in interiorul sau de propria masculinitate ca si cum ar face ceva gresit urmandu-si chemarea. Rezultatul este ca la varsta adulta acestia nu se vor putea maturiza pe deplin, nu vor stii cum sa se raporteze sanatos in relatia cu partenera lor si le va fi extrem de greu in rolul de parinte. Asadar, o mama nu isi poate creste singura fiul, acesta are nevoie de relatia cu propriul tata pentru a putea deveni barbat.

Fiecare mama are o responsabilitate fata de sine si de copilul sau. Daca simtiti ca nu va puteti conecta cu copilul vostru, daca va simtiti sufocate si va este teama atunci este necesar sa aveti grija in primul rand de voi. Copilul este oglinda voastra si va va atrage atentia asupra aspectelor psihologice care nu va plac si de care fugiti. Este extrem de important sa apelati la psihoterapie atunci cand va dati seama ca propriile probleme va perturba relatia cu copilul si cu cei din jur deoarece puteti sa pierdeti o perioada importanta din viata voastra si a copilului vostru.